Categorii
Informatii Utile

Ce trebuie să iei în calcul atunci când vinzi o proprietate

Stabilește prețul

Stabilirea prețului unui imobil se face de cele mai multe ori comparând poprietățile asemănătoare din acea zonă; în funcție de suprafață, etaj, caracteristici și facilități proprietatea dumneavoastră se poate încadra cu ușurință într-un interval de preț

Pregătește imobilul pentru a face o prima impresie bună

Intrarea în casă, pereții interiori, geamurile și finisajele din băi sunt doar câteva aspecte care sar în ochii potențialilor clienți; asigurați-vă că detaliile de la suprafață au un impact plăcut

Adăugați un plus de atractivitate imobilului – în momentul vizionării imobilul trebuie să scoată la înaintare toate punctele forte; lăsați lumina să pătrundă în toată casa, eliminați piesele de mobilier cu aspect neplăcut și cele care ocupă prea mult spațiu, eliminați orice miros neplăcut, adăugați elemente de decor care să inspire un aer de acasă precum flori, tablouri, oglinzi

Crează o atmosferă degajată

Abordați o ținută casual, un zâmbet larg și folosiți-vă de farmecul de gazdă; colaborați cu agentul pentru a oferi clientului o experiență care să simuleze îndeaproape senzația de acasă; pregătiți o muzică ambientală care să cânte în surdină și un odorizant slab cu arome relaxante

Înarmează-te cu informații despre zonă

Chiar dacă imobilul este ireproșabil, cartierul poate influența negativ tranzacția; aflați toate amănuntele legate de zona în care se află proprietatea și pregătiți-vă să scoateți în evidență toate punctele forte cum ar fi parcuri de joacă, grădinițe, stații de transport în comun sau centre comerciale.

Vânzarea unei proprietăți este una dintre cele mai grele decizii luate de-alungul vieții. Bazează-te pe profesioniști!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *